Vânzările Opel, o marcă afectată nu doar de crizele industriei, ci și de transformările profunde generate de transferul de la GM la PSA și apoi la Stellantis, a reușit o performanță în 2023, cu cel mai mare procentaj de creștere din ultimele două decenii și un volum care egalează vânzările dinainte de crize.
Schimbările de legislație în materie de subvenții acordate de statul german companiilor, la achiziția de automobile electrice, au dat peste cap vânzările de astfel de mașini. În luna septembrie, Tesla a fost cea mai vândută marcă, iar pe locul al doilea s-a situat Opel. Toate mărcile au înregistrat scăderi masive, iar piața de electrice s-a prăbușit.
PSA Group a reușit să revină pe creștere în trimestrul al treilea al acestui an, cu un avans de 1,2%, însă numai pe sectorul auto. Vânzările au înregistrat scăderi pe toate regiunile, cu excepția Orientului Mijlociu + Africa și Eurasiei.
PSA Group a anunțat rezultatele financiare după 6 luni, cu cifre care arată o performanță a business-ului, în condițiile dificile ale pandemiei de coronavirus.
PSA Group (Peugeot SA) a prezentat datele finale ale bilanțului pe 2019, cu o surpriză plăcută pentru investitori: creștere a profitabilității companiei, cu un nivel record al profitului, într-un context complet nefavorabil industriei auto.
General Motors mai renunță la un brand celebru și își restrânge și mai mult activitatea, proces început cu mai mulți ani în urmă, după ieșirea din faliment.
PSA Group a anunțat rezultatele de vânzări pentru 2019, cu o scădere dezamăgitoare, după ce anul trecut raportase cifre record. Scăderile de pe mai multe piețe, inclusiv China, au contribuit la acest rezultat.
PSA Group a reușit să-și mărească veniturile după nouă luni, deși vânzările sale au scăzut cu peste 10 procente la nivel global. Declinul pieței din China a adus cea mai mare pierdere pentru mărcile grupului, însă mărcile Citroen și DS au reușit să crească pe mai multe piețe.